Translate

miercuri, 28 iunie 2017

ÎNSCRIERI PARTICIPARE ITO 2017



Ne pregătim pentru ITO 2017. Dacă sunteți tineri, sunteți familiarizați cu activitatea educational-catehetică a Eparhiei noastre, n-ați mai participat la evenimentele similare anterioare, și doriți să luați parte la cea mai profundă întâlnire a tinerilor din Biserica Ortodoxă Română, în acest an, trimiteți-ne scrisorile voastre de motivație și recomandarea preotului duhovnic pe adresa educatie@arhiepiscopiabzvn.ro, până la data de 9 iulie 2017.






                                                                                                        
                                                                                          Pr. Prof. Cristian Marius Dima

                                                                                                    Consilier eparhial

miercuri, 14 iunie 2017

DIALOGUL INTERRELIGIOS ÎN ACTIVITĂȚILE CU TINERETUL - PRIMUL PROIECT EUROPEAN DE TINERET AL ARHIEPISCOPIEI BUZĂULUI ȘI VRANCEI

În perioada 15-24 iunie 2017, în Aghveran, Armenia, va avea loc un curs de formare profesională pe tema abordării dialogului interreligios în activitățile cu tinerii, organizat de Centrul Internațional de Cercetare Interculturală, Învățare și Dialog din Erevan, Armenia, pentru lucrători de tineret din Marea Britanie, Danemarca, Turcia, Italia, Portugalia, Republica Moldova, Ucraina, Bielorusia, Germania, Georgia, Armenia și România.
Activitățile vor viza furnizarea unor metode și instrumente, precum și formarea de competențe în inițierea și derularea unor proiecte pe această temă, dar și crearea unei rețele de instituții și lucrători de tineret care să dezvolte programe educaționale cu și pentru tineri cu diverse identități religioase.
Este primul proiect pentru tineret finanțat de Uniunea Europeană, prin Programul „Erasmus+”, al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, la care va participa Pr. prof. Cristian Marius Dima, lucrător de tineret calificat și Consilier eparhial, coordonatorul Sectorului Învățământ și Activități cu Tineretul, Dna Raluca Trocaru, inspector de specialitate în cadrul aceluiași Sector, și Pr. Ionuț-Cristian Vuță – Consilier eparhial, coordonator al Sectorului Social-Filantropic, membrii echipei de proiect care au aplicat pentru această oportunitate de formare profesională.
În luna iulie, vom organiza un alt proiect european, de schimb de tineri din județele Buzău și Vrancea, care vor participa gratuit la organizarea unei campanii anti-fumat, în Grecia, împreună cu alți tineri din Europa, tot în cadrul programului „Erasmus+”.
Mobilitățile au loc în cadrul Programului eparhial pentru tineret Vade mecum, juvenis!, inițiat de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul, în  contextul în care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat 2017 Anul omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi An comemorativ al Patriarhului Justinian şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română.
Prin acest program, ne propunem să încurajăm mobilitățile pentru tineret, în primul rând, din județele Buzău și Vrancea, mobilități în sens spațial – călătorii, pelerinaje, vizite culturale, tabere, participări la schimburi de tineri în proiecte europene și la evenimente cultural-educaționale – dar și în sens spiritual – ieșirea din spațiul de confort și angajarea într-un proces dinamic de cunoaștere de sine, de semeni și de Dumnezeu, identificarea de modele reale de viață, construirea sau reînnoirea de relații și descoperirea bucuriei de a trăi în Biserica lui Hristos.

                                                                       Pr. prof. Cristian Marius Dima

                                                                                  Consilier eparhial 

luni, 12 iunie 2017

ÎNSCRIEREA PERSONALULUI CLERICAL LA GRADELE PROFESIONALE ÎN PREOȚIE, ÎN 2017

Pentru înscrierea personalului clerical la concursurile de obținere a gradelor profesionale în preoție, organizate de Centrul de perfecționare Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, în luna iulie 2017, înscrierea candidaților se va face la protoierii, depunând dosarul complet (se pot verifica condițiile în metodologia disponibilă la protoierii - și aici, împreună cu Părintele protoiereu), în termenul stabilit de acestea, astfel încât documentele să fie depuse la Registratura Centrului Eparhial până în data de 21 iunie 2017.

Pentru înscrierea la gradul I profesional, Centrul de perfecționare nu a trimis nicio dată de informare, așa încât dosarele candidaților eligibili vor fi depuse la Centrul Eparhial, la începutul lunii septembrie 2017.