

La evenimentul de la Buzău, a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, alături de reprezentanți ai autorităților locale, care a rostit un cuvânt de învățătură - despre importanța temei abordate în cadrul conferinței, de mulțumire și binecuvântare.
„Domnul profesor Constantin Cucoș slujește, deopotrivă, la altarul credinței, în calitate de creștin dreptcredincios, și la altarul școlii, în calitate de profesor, chemat, ca și preotul, să contribuie la modelarea caracterelor și formarea personalității umane.
Dintru început trebuie să subliniem faptul că actul educațional nu este complet fără componenta spirituală. De aceea, în lupta ce s-a desfășurat mai bine de un an de zile pentru menținerea orei de Religie în școlile publice, s-au implicat – pe lângă ierarhi, preoți și părinți ai elevilor din toată țara – oameni cu pregătire de specialitate, a căror autoritate în domeniul educației nu poate fi pusă la îndoială.
Aparițiile publice ale domnului profesor, în nenumărate rânduri, au fost salutare, deoarece au avut darul de a explica celor interesați de educație, cât de benefică este disciplina Religie în programa școlară, pentru ca elevul să aibă parte de o formare spirituală și culturală în spiritul credinței strămoșești în care s-a născut și a fost crescut de părinții săi.
Trebuie să avem grijă ca nu cumva să se producă o sincopă în procesul educațional, o separare între educația primită în familie și cea din școală, ca și cum cele două tipuri de educație ar fi antagonice; dimpotrivă, ele sunt complementare. Românii, fiind un popor creștin și ortodox, au libertatea și dreptul de a asigura copiilor lor continuitate, în ceea ce privește împărtășirea valorilor perene ale Evangheliei lui Hristos, nu numai prin intermediul preoților, ci și al profesorilor, care provin tot din rândul credincioșilor ortodocși“, a precizat Arhipăstorul Buzăului și Vrancei.

Suntem onorați și binecuvântați pentru a fi fost părtași la astfel de întâlniri, cu un astfel de Om!
Pr. prof. Cristian Marius Dima
Consilier eparhial
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu