În
perioada 15-24 iunie 2017, în Aghveran, Armenia, va avea loc un curs de formare
profesională pe tema abordării dialogului interreligios în activitățile cu
tinerii, organizat de Centrul Internațional de Cercetare Interculturală,
Învățare și Dialog din Erevan, Armenia, pentru lucrători de tineret din Marea
Britanie, Danemarca, Turcia, Italia, Portugalia, Republica Moldova, Ucraina,
Bielorusia, Germania, Georgia, Armenia și România.
Activitățile
vor viza furnizarea unor metode și instrumente, precum și formarea de
competențe în inițierea și derularea unor proiecte pe această temă, dar și
crearea unei rețele de instituții și lucrători de tineret care să dezvolte
programe educaționale cu și pentru tineri cu diverse identități religioase.
Este
primul proiect pentru tineret finanțat de Uniunea Europeană, prin Programul
„Erasmus+”, al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, la care va participa Pr.
prof. Cristian Marius Dima, lucrător de tineret calificat și Consilier
eparhial, coordonatorul Sectorului Învățământ și Activități cu Tineretul, Dna
Raluca Trocaru, inspector de specialitate în cadrul aceluiași Sector, și Pr.
Ionuț-Cristian Vuță – Consilier eparhial, coordonator al Sectorului
Social-Filantropic, membrii echipei de proiect care au aplicat pentru această
oportunitate de formare profesională.
În
luna iulie, vom organiza un alt proiect european, de schimb de tineri din
județele Buzău și Vrancea, care vor participa gratuit la organizarea unei
campanii anti-fumat, în Grecia, împreună cu alți tineri din Europa, tot în
cadrul programului „Erasmus+”.
Mobilitățile
au loc în cadrul Programului eparhial pentru tineret Vade mecum, juvenis!, inițiat de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei,
prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul, în contextul în care Sfântul Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române a declarat 2017 Anul
omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi An comemorativ al Patriarhului Justinian şi al apărătorilor Ortodoxiei
în timpul comunismului în Patriarhia Română.
Prin
acest program, ne propunem să încurajăm mobilitățile
pentru tineret, în primul rând, din județele Buzău și Vrancea, mobilități
în sens spațial – călătorii, pelerinaje, vizite culturale, tabere, participări
la schimburi de tineri în proiecte europene și la evenimente
cultural-educaționale – dar și în sens spiritual – ieșirea din spațiul de
confort și angajarea într-un proces dinamic de cunoaștere de sine, de semeni și
de Dumnezeu, identificarea de modele reale de viață, construirea sau reînnoirea
de relații și descoperirea bucuriei de a trăi în Biserica lui Hristos.
Pr.
prof. Cristian Marius Dima
Consilier eparhial
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu