Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei organizează gratuit, pentru un număr de 30 de tineri buzoieni și vrânceni dornici de cunoaștere, implicare și dăruire, ateliere de educație non-formală la Centrul social-pastoral „Sf. Cruce” de la Bușteni, în perioada 10-16 iulie 2017.
Astfel, 6 lideri de tineret, participanți la cursurile de formare din proiectul „Tradiție și noutate”, organizat în anul 2016 de către
Patriarhia Română, se reunesc „pe-un picior de plai”, sub Crucea de la Caraiman, pentru a împărtăși
cunoștințe, pentru a dezbate și reflecta asupra formării tinerilor în acord
cu valorile autentice ale Bisericii Ortodoxe.
Pentru a putea face față
provocărilor cotidiene, pentru a se putea forma, identifica și dezvolta,
tinerii au nevoie de comunicare și comuniune, de implicare și încredere. Mănăstirea Caraiman
reprezintă o agora creștină, sursă de reală inspirație pentru cei dispuși să învețe, reunind idei, idealuri, mărturisiri, menite să inspire și să ofere exemple demne de urmat.
Raluca Trocaru
Inspector de specialitate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu