În Anul omagial al
educației religioase a tineretului creștin ortodox, cunoscând impactul „metanoic”
al pelerinajului, în viața duhovnicească a credincioșilor, și caracterul
ziditor al abordării transdisciplinare a cunoștințelor teologice, într-un
astfel de demers mobilizator, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul și
Sectorul Social-Misionar, ale Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, au propus
tinerilor seminariști, în Săptămâna
altfel, primul pelerinaj, dedicat lor, la Muntele Athos, la invitația
monahilor de la Mănăstirea Vatoped.
Astfel, în
perioada 18-23 aprilie 2016, cu binecuvântarea și prin purtarea de grijă a
Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, un grup format din șapte
elevi seminariști, cu rezultate bune și foarte bune la învățătură, comportament
liturgic - duhovnicesc ireproșabil și implicare constantă în acțiunile de
voluntariat propuse de Centrul Eparhial, însoțiți de coordonatorii celor două
sectoare, au parcurs un itinerar spiritual inedit – pentru majoritatea dintre
ei fiind și prima călătorie în afara României – prin provincia Macedonia și
Peninsula Calcidică din Grecia.
Cu emoții, rugăciune înainte de
călătorie, Apărătoare Doamnă,
popasuri și prezentări despre țările
și obiectivele religioase spre care ne îndreptam, am ajuns, în după-amiaza
primei zile la Serres, al doilea oraș
ca mărime al Macedoniei, al cărui nume este atestat pentru prima dată în 1383,
în forma actuală, într-un document al Mănăstirii Dochiariu din Muntele Athos.
Vechea fortăreață a Imperiului
Bizantin este familiară comunității seminariale buzoiene, datorită Liceului de
muzică din Serres, unul din partenerii tradiționali de proiecte școlare
europene ai Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău. De
aceea, după închinarea la Catedrala veche a orașului – fondată în epoca
paleocreștină – și la Biserica „Sf. Muceniță Paraschevi”, bucuria reîntâlnirii
cu primii noștri prieteni greci s-a prelungit în discuții cu profesorii angajați
în proiectele de parteneriate strategice europene, dar și în cântarea bizantină
la slujbele Bisericii.
Am continuat drumul spre Tesalonic, „Symprotévousa” cum îl mai
numesc grecii (tradus: „co-capitala”), cu referire la statutul istoric al
cetății de împreună-domnitoare cu cea a Constantinopolului, în Imperiul Roman
de Răsărit.
Comunitatea creștină din
Tesalonic a fost înființată de către Sfântul Apostol Pavel, în timpul celei
de-a doua călătorie misionară, când acesta a predicat în sinagoga evreilor din orașul
fondat de Alexandru cel Mare.
Apusul scălda linia de orizont
modernă a orașului din zilele noastre într-un ocru nobil, ce lăsa călătorilor
plăcerea descoperirii elegantului Ano
Poli (Orașul de Sus), pe măsură ce albastrul mării în contrast se subția,
în timp ce ne cufundam în vacarmul străzilor înțesate din centrul metropolei.
Ajunși la Arcul lui Galeriu, perena mărturie a puterii efemere a împăratului
roman din secolul al IV-lea, am identificat și hostelul în care aveam să ne
odihnim în prima noapte, ale cărui ferestre aduceau înaintea ochilor noștri
silueta inconfundabilă a Rotondei lui
Galeriu, monument ridicat de tetrarhul sus-amintit pentru a fi mausoleu,
transformată de Sfântul Împărat Constantin cel Mare în basilică, iar de
otomani, în moschee, din secolul al XVI-lea, până în 1912, în timpul Războiului
Balcanic, când a fost resfințită ca biserică, astăzi monument protejat de
UNESCO.
A doua zi,
am pornit la pas pe renumita Egnatia Odos,
numită astfel după străvechiul drum roman omonim care trecea pe lângă oraș,
pentru a merge să ne închinăm la Basilica
Sf. M. M. Dimitrie, locaș de cult ale cărui începuturi în istorie datează
din secolul al IV-lea d. Hr., supraviețuind perioadei iconoclaste, apoi celor
patru secole în care a fost transformată în moschee, de către dominația
turcească, dar și marelui incendiu din 1917, încăpățânându-se să dea la iveală
– odată cu săpăturile arheologice din anii ’30-’40 – locul în care Sfântul
Dumitru a fost întemnițat și a luat cununa muceniciei, pentru credința sa
ortodoxă.
Ne-am
plecat capetele și am rostit rugăciuni de mulțumire înaintea moaștelor
Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir – ocrotitorul orașului, ale
Sfintei Mucenițe Anisia, care a pătimit în anul 298, în timpul persecuției
împăratului Dioclețian, și ale Sfântului Grigorie Kallidis, fost mitropolit de
Heraclia, Redestos, Ioannina și Tesalonic, adormit în Domnul la 23 iulie 1925,
ale cărui moaște se află în pronaos, în partea stângă.
Pașii
ne-au purtat apoi spre bisericile Sfânta
Teodora și Catedrala Sfântul Grigorie
Palama, ce păstrează moaștele ocrotitorilor lor, binecunoscuta Sfânta Sophia, unde se păstrează
moaștele Sfântului Ierarh Vasile al Tesalonicului, dar și spre Piața Kapani – unde unii elevi,
încântați de diversitatea alimentelor și condimentelor, au văzut și mirosit
pentru prima dată fructe de mare, pe care le-au și degustat apoi la una din
tavernele din Piața Athonos –, spre
eleganta Piață Aristotel, care se
deschide spre faleza orașului și, evident, spre Turnul Alb, simbolul Tesalonicului și al eliberării Greciei de sub
jugul otoman.
Printre
imobilele terasate, ascunse uneori de palmieri ori arbuști multicolori în
floare, drumul se dechidea ușor ascendent spre Halkidiki, oprindu-ne, după 30
de kilometri, la Mănăstirea Suroti, sihăstria
de maici închinată Sfântului Ioan Teologul şi Sfântului Arsenie Capadocianul,
unde ne-am închinat la moaștele celui din urmă și la mormântul Sfântului Cuvios
Paisie Aghioritul. Frumusețea locurilor și abundența capetelor plecate în
rugăciune, forfota tinerilor pelerini și ospitalitatea maicilor din chinovia
atât de dragă Sfântului ne-au făcut să cugetăm la cuvintele de învățătură ale
acestuia: Cel ce este cu luare-aminte și
ia în serios problema mântuirii sufletului său, se nevoiește, sporește, rodește,
se hrănește duhovnicește și se bucură îngerește.
De pe esplanada din fața
bisericii scăldate de soare, se zărea o altă chinovie cuibărită în munți, Mănăstirea Sfânta Anastasia Farmacolitria
(Vindecătoarea), ctitorie a Sfintei Teofana, soția împăratului bizantin
Leon Înțeleptul și stavropighie a Patriarhiei Ecumenice. Poposind, după o
jumătate de oră, sub balcoanele exterioare, sprijinite de contraforți de lemn,
ale mănăstirii, ne-am potolit setea cu Agheasma Sfântului Teona – un izvor de
la poartă, apărut la rugăciunea Sfântului – și am pătruns pe culoarele ca de
basm ale mănăstirii, pentru a ne închina la icoanele Sfintei Anastasia și ale
Sfintei Teofana, cunoscute ca fiind făcătoare de minuni.
Seara am petrecut-o la Stavros, un orășel la intrarea în
Halkidiki, pe malul Mării Egee, a cărei apă îmbietoare, alături de cazarea și
masa oferite de prietenul românilor, Vasilis, într-o panoramă paradisiacă, ne-a
făcut să ne (re)îndrăgostim toți – vizitatori mai vechi sau mai noi ai Greciei
– de acest tărâm și de acest popor.
În ziua a treia, ne-am îndreptat
spre Ierissos, orașul port la Marea
Egee, de unde, după primirea permiselor diamonitirion, ne-am îmbarcat pe un
vaporaș, pentru a ajunge la destinația finală, Mănăstirea Vatoped, din Sfântul Munte.
Sfântul Munte Athos este o republică monastică cu regim administrativ autonom în cadrul
Greciei, având capitala la Karyes. Sfântul Munte găzduiește douăzeci de mănăstiri
mari, zise împărătești, cu drepturi egale, care conduc tot Muntele, și încă 12
schituri și o mulțime de chilii monahale ortodoxe (ca niște schituri mai mici),
în care trăiesc mulțime de călugări ortodocși. Acest regim special nu îl
izolează, însă, de lume, fiind vizitat de câteva mii de pelerini zilnic, de al
cărui sprijin beneficiază neîncetat, ca și de unele proiecte europene de
renovare și dezvoltare.
Este însă de subliniat
contribuția, de aproape 500 de ani, pe care domnitorii și boierii din Țările
Române au avut-o la propășirea comunităților athonite, de la Vladislav Vlaicu,
Sfântul Neagoe Basarab, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul,
Alexandru Lăpușneanu, Vasile Lupu ori Șerban Cantacuzino, până la daniile
boierilor Craiovești sau ale logofătului Gavriil Trotușanu, din Moldova. Am
primit în schimb un nou suflu în cultura și trăirea duhovnicească ale
Ortodoxiei românești, încercată de-a lungul veacurilor, noi jaloane
existențiale în mănăstirile de pe plaiurile noastre – ca cele stabilite de
Sfântul Nicodim, reorganizatorul vieţii monahale din Ţara Românească sau de
Sfântul Paisie Velicikovski, care a reorganizat viața monahală în secolul al
XVIII-lea – articulată pe un autentic duh isihast – după 17 ani de nevoințe la
Muntele Athos.
Ajunși în arsanaua (portul de
corăbii) de la Vatoped, ridicat de Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt al
Moldovei, ne ridicăm privirile către măreața chinovie athonită, cu ziduri de
fortăreață și cerdacuri de schimnici, și le plecăm, în câteva clipe, cu
smerenie, preacinstind pe Maica Domnului pentru că ne-a ocrotit pe drumul spre insula
fecioriei bărbătești, în care doar ea este Împărăteasă, după cum Ea însăși i-a
spus fiicei Împăratului Teodosie cel Mare, în anul 382, de atunci
interzicându-se accesul femeilor aici.
Mănăstirea Vatoped este una
dintre cele mai mari și însemnate mănăstiri din Sfântul Munte Athos, având una
dintre cele mai numeroase obști multiculturale de călugări. Mănăstirea, situată
în partea de nord-est a peninsulei Athos, este închinată Bunei Vestiri de
ctitorul său, Sfântul Împărat Constantin cel Mare, în secolul al IV-lea.
Este locul unde au trăit Sfântul
Grigorie Palama, Sfântul Maxim Grecul, aici a fost tuns în monahism prințul
Serbiei, Simeon Nemanja, și fiul său, Sava, ca și, mai târziu, împăratul bizantin
Ioan al IV-lea Cantacuzino, iar în prezent trăiesc aproximativ 130 de călugări în
acest așezământ, dintre care aproximativ 20 de români, cu diverse istorii și
ascultări zilnice.
Aici, am fost primiți la
Arhondaric de unul dinte călugării români, Serafim, care ne-a și cazat, imediat
intrând în programul de rugăciune și lucru al Mănăstirii: Liturghia Darurilor
mai înainte sfințite, de la 11:30, masa de prânz, la orele 14:00, program de
ascultare sau odihnă, până la orele 17:30, urmat de Pavecernița Mare, o gustare
și program de ascultare sau de discuții cu părinții Mănăstirii, încheiat la
orele 21:00, ora stingerii. Dimineața, Laudele începeau la orele 4:30, urmate
de diferite ascultări până la orele 11:30.
Am fost primiți cu căldură, grijă
și bucurie de către toată comunitatea monahală, îndeosebi de Părintele Areta, rânduit
de Părintele Stareț Efrem pentru a se ocupa de grupul nostru, dar și de
Părintele Chiril – duhovnicul român al mănăstirii, de Părintele Pahomie, de
Părintele Theologos și de ceilalți.
Timpul s-a suspendat și am intrat
într-un alt ritm și o altă ordine a vieții cotidiene, în care filonul central a
fost rugăciunea, dublată de împărtășirea învățăturii, nevoință în ascultare și
înrâurirea smereniei celor cu care am comunicat.
Dacă slujbele la care am
participat și cărțile pe care le-am văzut ne-au provocat la valorizarea
cunoștințelor de limbă greacă studiată, ascultările primite ne-au făcut să
simțim că răspundem cu recunoștință ospitalității vatopedine, fie că au constat
în realizarea plicurilor de
binecuvântare – cu brâulețe atinse de Brâul Maicii Domnului, oferite în dar
pelerinilor, fie că ne-au solicitat la bucătărie, la trierea și curățarea legumelor
și fructelor, la arhondaric ori la trapeză.
Într-una din zile, am făcut o
drumeție la Chilia Sfântului Ipatie,
comunitate românească de tineri monahi și frați, condusă de Ieromonahul
Ignatie, care ne-a și adresat cu cuvânt de învățătură și folos duhovnicesc.
Aici am participat la Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, săvârșită în
limba română, rugându-ne și cântând împreună cu cei ce și-au găsit aici pacea
sufletului și fereastra spre Împărăția lui Dumnezeu.
Întorcându-ne în grădinile
Mănăstirii Vatoped, am mers să descoperim livezile de pere, mere, caise,
piersici, portocale, plantațiile de kiwi și vie, grădinile și serele de legume,
ciupercăriile, fabrica de ulei, atelierul de miere, de plante medicinale,
crescătoriile de fructe de mare, impresionând prin capacitatea de
autogospodărire, viziunea asupra muncii în echipe multiculturale, ospitalitate
neobosită și integrarea tehnologiei în peisajul conservator al mănăstirii
athonite.
Momentele cu cea mai mare
încărcătură duhovnicească au fost cele în care ne-am învrednicit de închinarea
la cele șapte icoane făcătoare de minuni
ale Maicii Domnului, de venerarea Cinstitului
Brâu al Maicii Domnului, a unei bucăți din trestia cu care a fost bătut Mântuitorului Iisus Hristos, a Cinstitului Lemn din Sfânta Cruce, a capului Sfântului Ioan Gură de Aur, a
capului Sfântului Grigorie Teologul, a capului Sfântului Evdochim Vatopedinul,
dar și a uneia din crucile cu care
Sfântul Constantin cel Mare mergea la luptă.
Au rămas pentru suflet
binecuvântarea primită la Părintele Stareț Efrem, Pavercernița Mică, la care a
participat Preasfințitul Părinte Alexios, Episcop de Atlanta, Sfânta Liturghie
din Sâmbăta lui Lazăr, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit
Anthimos de Alexandroupolis, convorbirile duhovnicești cu Părinții Areta,
Pahomie, Chiril și Theologos, dar și privilegiul de a păși în biblioteca nouă
și în cea veche ale mănăstirii, unde ne-au fost prezentate manuscrise din sec.
VI - VIII, hrisoave ale ctitorilor români, ediții de carte rară – despre care
am învățat la Patrologie ori Istoria Bisericii, colecții de opere ale Sfinților
Părinți, precum și opere teologice contemporane de o deosebită importanță, în
diferite limbi.
Considerăm că, pentru tinerii
participanți, dar și pentru noi, însoțitorii, acest pelerinaj a constituit o
adevărată călătorie inițiatică, pe tărâmul Maicii Domnului, un timp de
rugăciune și reflecție cu valențe terapeutice, un prilej de întâlnire
providențială cu oameni de înaltă ținută spirituală și intelectuală, dar și un
moment de cotitură în formarea duhovnicească a pelerinilor și o anticipare a
bucuriei pascale, spre care ne-am îndreptat cu smerenie și cu nădejdea
Învierii.
Le suntem recunoscători monahilor
de la Vatoped, pentru invitația în această lume cumpănită de har, îi mulțumim
Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian pentru purtarea de grijă și
generozitate, pentru încredere și deschidere spre astfel de proiecte pentru
tineret, ziditoare de suflete și generatoare de impact măsurabil, poate, pe
durata întregii vieți pământești, în nădejdea mântuirii.
Hristos a înviat! Adevărat a înviat!
Consilier eparhial
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu