Translate

marți, 28 iunie 2016

PELERINAJUL SEMINARIȘTILOR BUZOIENI, LUÂND AMINTE LA MAI-MARII LOR

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a organizat, sâmbătă, 11 iunie 2016, la Mănăstirea Agapia din județul Neamț, un moment comemorativ dedicat vrednicului de pomenire Mitropolit Irineu Mihălcescu, originar din Eparhia de la Curbura Carpaților. Evenimentul se înscrie în seria de manifestări prilejuite de Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox și Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul și al tipografilor bisericești, precum și de împlinirea a 180 de ani de existență a Seminarului Teologic OrtodoxChesarie Episcopul din Buzău, unde marele mitropolit a studiat timp de doi ani (1889-1891). 
Elevi și profesori de la Seminarul buzoian, alături de obștea Mănăstirii Agapia, au participat la Sfânta Liturghie oficiată în biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil a așezământului monahal de către Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, și Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
În continuare, s-a săvârșit slujba Parastasului pentru vrednicul ierarh adormit întru Domnul, urmată de un Trisaghion la mormântul acestuia din cimitirul Mănăstirii Agapia.
Evenimentul a fost precedat de alt moment de comuniune în rugăciune, la mormântul Episcopului vicar Gherasim Putneanul, al treilea mare ctitor al Mănăstirii Cămârzani, trecut la Domnul în anul 2004 și care a rămas în amintirea profesorilor seniori ai Seminarului buzoian ca un reper de blândețe și duhovnicie, pe parcursul întregii perioade cât a fost arhiereu vicar în Episcopia Buzăului.
De asemenea, seminariștii au avut onoarea de cina, alături de Înaltpreasfințitul Mitropolit Teofan, de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Casian, de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Ciprian, precum și de alte înalte fețe bisericești, la Mănăstirea Neamț, unde a fost asigurată și cazarea, după memorabilul dialog cu Vlădica de la Dunărea de Jos, fost profesor și elev al Seminarului buzoian. 
Zilele următoare i-au purtat spre alte locașuri de viețuire monastică și rugăciune: Agapia, Văratec,
Bistrița, Horaița, Secu, Ciolpani, pentru ca duminică, 12 iunie 2016, să susțină cântările la strană la Mănăstirea Sihăstria, alături de călugării de aici și de părinții profesori, după care s-au recules la chilia marelui duhovnic Ilie Cleopa.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu