ASOCIAȚIA TINERILOR ORTODOCȘI DIN BUZĂU ȘI VRANCEA

La inițiativa câtorva tineri din Eparhia Buzăului și Vrancei, a fost înființată ATOBV. Conform misiunii anunțate de staff, „acest proiect își propune să creeze un climat propice dezvoltării spirituale și culturale a tinerilor din cele două județe, prin promovarea educației, valorilor și tradițiilor creștin-ortodoxe, dar și prin diverse acțiuni de voluntariat îndreptate spre comunitate. Vrem să ne trăim tinerețea modern, dar sănătos, moral și social, să călătorim, să cunoaștem, să descoperim, să îi ajutăm pe cei întristați și să oferim zâmbete celor din jur, să ne rugăm împreună și să aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru tot ceea ce dăruim și primim, în relațiile noastre cu ceilalți.”

Să le ajute Dumnezeu în nobila misiune!

P.S. Vă puteți înscrie în ATOBV aici: https://goo.gl/forms/4RugJdmu0RjIdPZT2

UN NOU PROIECT EDUCAȚIONAL-CULTURAL, SUB PATRONAJUL ARHIEPISCOPIEI BUZĂULUI ȘI VRANCEI

Un proiect despre noi și ai noștri, despre memorie și demnitate, un spectacol de o caldă profunzime spirituală și de înaltă ținută artistică...

În contextul în care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat 2018 Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, în Patriarhia Română, cu binecuvâtarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, Compania teatrală „Zona” va pune în scenă un spectacol în premieră, Candele nestinse, pe tema mărturisitorilor creștini din detenție în timpul regimului comunist, la care spectatorii vor avea intrarea liberă, atât la Râmnicu Sărat, în ziua de 19 martie, cât și la Focșani, în ziua următoare.

Demersul, educațional și cultural deopotrivă, îsi propune să pună în lumină fenomenul închisorilor comuniste, profilând artistic tipologia mărturisitorilor, trăirea, jerfa, gândurile lor, să creeze emoție și prin ea, să sensibilizeze sufletele spectatorilor, să trezească în fiecare dintre noi dorința și interesul de a căuta, a studia și a întelege. 

Plasată la începutul anilor '50, atunci când în România liderii intelectuali și spirituali ai românilor umpleau închisorile pentru a lăsa loc ”omului nou” cu lipsa lui de conștiință, povestea evocă personalități marcante ale societății românești din acele timpuri: Vasile Voiculescu, Sandu Tudor, Barbu Slătineanu, Maria Cantacuzino, Petre Țuțea și mulți alții, direct sau indirect. Piesa compune mărturii, fragmente din dosarele CNSAS, laolaltă cu elemente de ficțiune, toate menite să ne ajute să medităm la ce înseamnă pentru om conștiința. Deși perioada este sumbră, deși deznodământul e arareori fericit, piesa are un umor negru redat de mecanismul, probat istoric, al ageamiilor și diletanților care analizează operele minților luminate ale epocii, din dorința de a găsi probe incriminatorii. 

Imaginii celor doi milițieni, interpretați de Tomi Cristin și Bogdan Iacob, întruchipări ale omului șiret și șmecher, profitor al timpurilor, se contrapune cea a anchetaților, interpretați toți de Damian Victor Oancea. Tabloul este completat de personajele feminine multiple, aduse la viață de Ana Calciu. Ele sunt femeile lăsate în urmă, locuitoare ale unei țări văduvite de bărbați. O frescă de 80 minute a unei societăți pe care o sperăm ca fiind definitiv încheiată...

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Râmnicu Sărat și cu Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu”, iar la Focșani, cu susținerea Protoierei Focșani I și a parohiilor din subordinea acesteia. 

Așteptăm cât mai mulți tineri, alături de frați, părinți și bunici, la Râmnicu-Sărat și la Focșani!

                                                  Pr. prof. Cristian Marius Dima

                                                          Consilier eparhial 

14, 24 FEBRUARIE...

Love has no holiday!

http://ziarullumina.ro/sarbatoare-fara-data-109744.html

CONCURS PENTRU STUDENȚII TEOLOGI, PE TEMELE ANULUI OMAGIAL ȘI COMEMORATIV 2018

Dragi învățăcei în ale Teologiei,

În contextul în care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat 2018 drept "An omagial al unităţii de credinţă şi de neam" şi "An comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918" , Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei organizează un concurs de scriere de eseuri și lucrări științifice, dedicate temelor omagiale și comemorative, în cadrul Programului eparhial pentru tineret „Cuvântul care unește”.

Publicul țintă sunt studenți sau absolvenți ai unui program de licență, master sau doctorat, cu predilecție în domeniul istoric, în cadrul unei facultăți de teologie ortodoxă, pentru care au primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, necesară demersului lor academic.

Aceștia sunt invitați să scrie, abordând subiecte din tematica anunțată, în semn de mulțumire pentru creditul oferit de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, dar și ca o formă de recunoaștere, din partea Bisericii, a eforturilor lor de învățare.

Materialele participanților vor fi originale, scrise cu font Times New Roman 12, la 1,5 cm spațiere între rânduri, eseurile având până la două pagini (sau aproximativ 1000 de caractere), iar articolele științifice, până la patru pagini (sau aproximativ 2500 de caractere).

Acestea vor fi trimise, până la data de 16 martie 2018, ora 15:00, la adresa de e-mail: educatiearhbzvn@gmail.com.

Lucrările vor fi selectate și jurizate de o comisie alcătuită de Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul. Cele mai bune vor fi recompensate cu premii în bani și publicate în revista eparhială „Glasul adevărului”, dar și pe celelalte canale media ale Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.

Puteți redistribui anunțul și altor studenți la Teologie, cu binecuvântare din partea Arhiepiscopului Buzăului și Vrancei.

Cu drag și încredere,

Pr. prof. Cristian Marius Dima

Consilier eparhial

160 DE TINERI CREDINCIOȘI, INVITAȚI DE ARHIEPISCOPIA BUZĂULUI ȘI VRANCEI ÎN VIZITE CULTURALE LA BUCUREȘTI

În perioada 23-28 ianuarie 2018, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei a organizat primele proiecte de mobilitate pentru 160 de beneficiari din cele două județe.

Astfel, elevii care au participat la concursurile județene, desfășurate la finalul anului trecut: „Sfântul Andrei – Apostolul și ocrotitorul românilor”, în municipiul Buzău, respectiv „Mărturisitori și apărători ai dreptei credințe”, în județul Vrancea, precum și alți tineri care se implică permanent în viața liturgică și catehetică a parohiilor din Protoieria Focșani II au mers în trei vizite culturale la București.

Însoțiți de profesorii lor, cei 160 de beneficiari au avut ocazia să descopere numeroase obiective cultural-religioase: Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Catedrala Patriarhală și Palatul Patriarhiei, Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon”-Nou, Mănăstirea Radu-Vodă, Centrul Vechi și Mănăstirea Stavropoleos.

Fiecare grup și-a încheiat periplul prin Capitală cu vizionarea unui spectacol de teatru de înaltă ținută artistică: „Cea mai frumoasă floare din lume”, la Teatrul Excelsior, „Regele moare”, respectiv „Înșir’te Mărgărite”, la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale”, potrivite particularităților de vârstă ale celor vizați.

La final, tinerilor pelerini li s-a pregătit o ultimă surpriză: întâlnirea cu protagonistul spectacolului „Înșir’te Mărgărite”, marele actor și regizor Dan Puric.

Reacțiile elevilor au fost pe măsură:

„Am vizionat o piesă de teatru educativă, am vizitat biserici și mănăstiri care mi-au stârnit mai mult interesul pentru religie, cultură și artă, iar la Muzeul Antipa am fost impresionată de multitudinea de exponate. Astfel de călătorii ne dezvoltă frumos din punct de vedere spiritual”. (Voinea Alexandra, clasa a VI-a, Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Buzău)

„În teatru, ca și în viață, primești bucurie dăruind. «Cea mai frumoasă floare din lume» este viața noastră, de care trebuie să ne îngrijim, așa cum face «Micul Prinț»”. (Neagu Dragoș, clasa a VI-a, Școala Gimnazială „Sfântul Apostol Andrei” din Buzău)

„Am plecat din București bogată în sentimente și gânduri înalte, recunoscătoare acelora care mi-au îngăduit acest pelerinaj și, mai presus de orice, lui Dumnezeu”. (Dobre Edvina, clasa a VII-a, Școala Gimnazială „N. I. Jilinschi” din Vernești)

„Excursia organizată de Arhiepiscopie la București a reprezentat pentru mine înlăturarea totală a ideilor preconcepute că orice excursie organizată de «proful/profa de religie» sau alte persoane din cadrul Bisericii este un pelerinaj efectiv, o excursie în care stai doar prin biserici și nu ai voie să faci nimic altceva decât să te rogi. A fost o experiență foarte plăcută. Am avut parte de câteva ore minunate, alături de persoane superbe, în locuri la fel de superbe. A reprezentat o odihnă sufletească și fizică, deși am parcurs o mică parte din capitală pe jos. Mă bucur că am avut ocazia de a-mi schimba părerea despre Biserică și despre cei ce o slujesc. Mă bucur că am avut ocazia de a-i vedea așa cum sunt cu adevărat, și nu cum sunt prezentați de mass-media, și că am împărtășit idei diferite, nu doar legate de religie. A fost o experiență pe care aș repeta-o oricând”. (Ionescu Iulia, clasa a XI-a G, Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” din Focșani)

„Din punctul meu de vedere, excursia a fost una reuşită. În primul rând, atmosfera creată alături de colegii mei a fost una de excepție, iar locurile vizitate mi-au întărit un sentiment de beatitudine care m-a făcut să simt ce înseamnă bucuria. În al doilea rând, prin intermediul participării la această excursie, mi-am cristalizat anumite informații, dar totodată le-am şi îmbogățit. De asemenea, am avut parte de o plimbare prin oraş, unde am putut vedea anumite părți istorice ale vechiului Bucureşti, iar la final am fost la o piesă de teatru absolut superbă. Când am vizionat-o, la un moment dat, am simțit un fior pe şira spinării, parcă eu trăiam cu intensitate maximă acele sentimente ale personajului. Mi-a plăcut nespus de mult. Totul a fost foarte frumos şi mi-aş mai dori să merg într-o astfel de excursie”. (Miron Alina, Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” din Odobeşti)

Pr. Prof. Cristian Marius Dima

Consilier eparhial

„BEAUTY LIES IN THE EYES OF THE BEHOLDER"

Cu ocazia invitării la teatru a 165 de tineri, din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, în cadrul unor proiecte de mobilitate pentru tineret, săptămâna trecută, unul dintre ei a observat fin superproducția Teatrului Național din București și, drept recunoștință, ne-a împărtășit impresiile sale, într-o cronică excelentă:

         A fost odată ca niciodată un regat şi în acel regat a început povestea...

        Înşir'te mărgărite, o adaptare în contemporaneitate a unui basm modern jucat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, a adus în faţa contemplatorilor mesaje puternic legate de istoria și taina profundă a neamului românesc. Distribuţia a fost formată prin dublarea numărului ce reprezintă unirea dumnezeiescului cu lumescul, adică 77 (alăturarea cifrei 7 lângă un alt 7), unire ce va fi înfăţişată în piesă în mod constant, elementul divin făcând parte din elementul uman (reprezentarea chipului lui Dumnezeu în om). 

Previzibil ar fi să încep cu prima scenă, însă nu am să fac lucrul acesta, nu pentru că ar fi neimportantă, ci pentru că vreau să ies din predictibil şi pentru că scena cheie a întregului spectacol  se petrece spre finalul reprezentării. Icoana lui Hristos este scrijelită!... Zenitul piesei acesta este, reprezentarea Logosului în chipul Său uman este stricată de profunzimea răului prezent  în vrăjitoare. Răul nu alterează adevărul, ci doar încearcă, tentativă ce se va solda cu o înecare a răului în baia de credinţă mărturisită de către Buzdugan. Scena este toată cuprinsă de acel moment, oamenii nu ridică osanele lui Hristos, ci urmăresc înmărmuriţi sacrilegiul provocat, un sacrilegiu iconoclast ce induce spectatorului starea de asediu la care sunt supuşi „iconodulii”. În spatele scenei, icoana proiectată se schimbă, însă, şi în inimile auditorului, şi în ale actorilor, măreţia Omului este aceeaşi. Ridicarea crucii de lemn şi însemnarea cu aceasta pe al său trup de către Buzdugan duce fapta către biruinţa finală hristică asupra răului, acesta din urmă pierzându-şi influenţa asupra omului, atât timp cât creatura îşi urmează creatorul. Rolul lui Buzdugan este jucat de Silviu Biriş, rol în care am identificat românul neaoş luptător pentru valorile şi credinţa sa, aceasta din urmă fiind puterea pe care o avea pentru a birui în luptă.

 

Întreaga piesă are strecurate elemente de factură religioasă, mărturisirea credinţei fiind asumată în întregul basm, Dan Puric presărând nădejdea cea de preţ a românului în el, credinţa strămoşească. Acelaşi „faber religiosus” reuşeşte să adauge şi în postura de regizor suspansul, relaxarea şi desfătarea pe întreaga reprezentaţie, un cumul de trăire din care privitorul pregustă şi gustă timp de... dar nu mai este timp, ci doar trăire. Povestea este „îmbrăcată” de creatoarea Doina Levintza, într-o inspirație cosmică și unică, iar totul pare a se așeza ca purpura pe umeri din epoci diferite.

Poate ne întrebăm - natural - de ce atât de multe elemente religioase, însă răspunsul este legat de noi. Ce şi cine suntem noi? Răspunsul îl avem în istorie, pe baza căreia a fost construită întreaga reprezentare, o istorie adevărată, nesupusă unei vanităţi protocroniste. Astfel, noi suntem urmaşi ai împăratului şi împărătesei - rol în care doamna Amalia Ciolan împărtăşeşte întregului auditoriu nobleţea porfirogenetă a curţii domneşti - ce apar în prima scenă, ei sunt străbunii noştri, oameni ce respectau obiceiul pentru ca cele trei fete să fie peţite, libertatea lor de alegere nefiind ştirbită. Două dintre fete aleg, dar ştiti din ce popoare fac parte cei alesi? Să vă ajut: la curtea domnească vin peţitori de la nord, cazacii, vin de la sud, mult profitorii noştri, ,,suzerani” turci, de la vest vin peţitori din patria lui Carol Quintul, iar cei mai actualizaţi vremurilor recente sunt peţitorii americani, aşa de mult aşteptati de noi şi chiar de împărat (acesta declară că se aştepta să vină încă din 45”, trimitere la speranţa colectivă a obidiţilor ce exista în primele decenii de proaspăt instaurat comunism în România condamnată de cei trei „mari”). Toate aceste momente, în care baletul întinde evantaiul de coregrafii, anunţă unicitatea de unici - toţi, de fapt, sunt unul, şi acela este omul...

  

Fetele vor alege doi din peţitorii veniţi la curte, însă pe niciunul care a venit cu alai mare - de ce? Pentru că nu erau din neamul lor, nu erau români. În schimb, îi vor alege pe... staţi!, v-am spus o scenă de la final, v-am povestit cum debuteză piesa, dar sunt încredințat că mai bine urmăriţi piesa şi vă veţi convinge. Este o poveste despre iubire, neam, credinţă cu... step. Şi da, partea aceasta cu stepul este una de factură memorabilă, nu o vei uita vreodată, căci Dan Puric, zmeul cel înfiorătror în basm, va conduce baletul cu măiestria celui care posedă o artă. Sunteţi aşteptaţi la... pacea luptei dintre eu şi un alt eu.

                                                                      Cătălin Petrea

                      Doctorand, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” București

„REGELE MOARE”... IAR?!

Am sentimentul că se duce fiecare, fără să ne fi aparținut de fapt… Ca niște apostoli trimiși de Domnul la „neamuri”, spre o lume ostilă, deranjată din letargia întunericului colectiv, ca niște magi veniți din Răsăritul Cuvântului să ne vestească, să ne lumineze, să ne ghideze… neascultați de mase – nu sunt profeți în țara lor, admirați în taină de cei însetați, ascultați de mulți – poate!, înțeleși nu de mulți – obvios!…

Fără să-i fi meritat, îi bocim virtual și HD, le croșetăm necrologuri patetice, fără să le fi citit, de multe ori – printre multele rânduri – testamentele, ori mai rău, numai titlurile; ne asociem imaginii lor cu o ambiție sterilă, ca cea personală a unui antreprenor de pompe funebre, și învățăm pe fugă un bocet la modă, preluat de la mortul anterior, sonor și fals neapărat…

Ni-i confiscăm funciar, ne rugăm la „sfântul ocrotitor al ADN-ului” să descoperim ceva comun în pedigree, le eșafodăm rapid un soclu statuar cu fala unui primar de țară în campanie, Îl mai amestecăm și pe Dumnezeu pe acolo, confundăm epidicticul cu juridicul și deliberativul – sporovăială lacrimogenă să iasă!, da’ să fim cât mai credibili, ne mai punem și câte un șorț sau pompon îndoliat și o morgă pe măsură, cu o barbă versatilă, ascunse după un geam fumuriu sau ramă funestă de „profil”… „Je suis…lui/elle”

Am uitat să ne rugăm și să le cerem iertare pentru gena noastră dominantă: ingrată, uitucă și mimetică!

De aceea, fie că trece la Domnul împăratul, fie bufonul lui – actorul, fie retorul, fie cronicarul, fie solul, fie doctorul, fie preotul, fie dascălul – Mihai I Regele, Stela, Cristina, Zoe, Augustin, Olga, Părintele Adrian, Aspazia, Părintele Nicolae, Prințesa Marina, Tata, Carmen, Neagu, așa cum va fi și cu Mihai – moare câte o lume cu regele ei, o lume în care ne grăbim să ne înfigem pentru selfie-uri cât sunt blițuri, dar din care fugim „dacă e vorba de așa”, dacă intră în pământ…

Am invitat de curând – alaltăieri – 55 de tineri isteți la TNB, la „Regele moare”… Un elogiu adus vieții, după ce i s-a înțeles veșnicia, o meditație despre viața fiecărui om despărțită prin „ceva” necunoscut de cea de dincolo. Mariana Mihuț, Victor Rebengiuc și Ana Ciontea sunt trei regi și regine care păstrează câte o lume a valorilor artei de mare clasă, sfidând timpul din agendele actuale, și care vor merge și ei mai departe, ieșind din luminile rampei, când Domnul îi va chema… Monologurile revelatoare ale protagoniștilor, care jalonează genial opera, sunt simfonice și unice, contrare apetenței corvide a omului bicisnic pentru defuncți. „Regele moare”, zice sapiențial E. Ionesco, ca o mărturisire a ceea ce a deprins stând pe lângă un veritabil suveran cu lumea lui, învățând să moară după ce și-a trăit cu inconștiență viața, dar învățându-i și pe ceilalți cum să moară, după ce a dat măsură „greutății” dragostei…

Noi nu numai că nu dăm măsură creștinească acestor treceri, însă mai rău, dăm examene periodice, cu prestații publice lamentabile în majoritate, copiind din discursul postum al câte unui rege al scenei noastre publice în schița propriului epitaf, sperând aiurea o șansă vremelnică în eternitate… În seara aceasta, gonind în spatele unei salvări cu girofar, am înțeles viteza fugii de moarte. La „urgențe”, am văzut și am simțit olfactiv jertfele aduse pentru unicitatea fiecărei făpturi, toate – prinți și cerșetori – aduse de suferință pe un pat egalizator al neputinței, dar și a speranței de a amâna moartea. Pentru că angoasa morții ne desparte de cei cu care ne asociem de circumstanță, ne anulează declamațiile de odinioară, ne smulge din îmbrățișarea dragostei necondiționate, din legământul admirației candide și ne prinde în capcana scâlcierii așa-zisului respect purtat celor de pe catafalc… Nu?! Aștept să mă contraziceți după pomana de 6 luni!…

Dumnezeu să ne ierte pe toți, iar pe ei să îi odihnească în corturile drepților!

Pr. prof. Cristian Marius Dima

Consilier eparhial